Scrierea duhovnicului Andronic de la anul 1859 despre icoana Maicii Domnului

Publicat
1 Iul 2016

Ascultati cu luare aminte, scurte povestirile mele, iubitilor mei frati, care petreceti intru aceste sfinte manastiri, si toti pravoslavnicii crestini cei ce aveti mai cu osebire dragoste catre Preacurata Maica lui Dumnezeu.

ISTORIE

Pentru sfanta icoana cea facatoare de minuni a Preasfintei si Preabinecuvantatei, slavitei stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria, care se afla in Sfanta Manastire Neamtul si pentru minunile cele mai presus de fire ce a facut Preacurata Maica lui Dumnezeu aicea, dupa vremi.

Ascultati cu luare aminte, scurte povestirile mele, iubitilor mei frati, care petreceti intru aceste sfinte manastiri, si toti pravoslavnicii crestini cei ce aveti mai cu osebire dragoste catre Preacurata Maica lui Dumnezeu. Si cunoasteti ca eu, din cercare, stiind cu scumpatate, cum ca dupa moarte nimic nu este al nostru, fara numai aceea cu care ne-am facut folositori aproapelui. Si iarasi, stiind ca nemincinoasa gura a Mantuitorului nostru ne invata, zicand: Sa dam cele ce sunt ale chesarului, chesarului si cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu (Matei 22, 21; Luca cap. 20, 25). Si acestei dumnezeiesti invataturi dupa putere urmand, macar desi de-a pururea cu luare aminte savarsesc ascultarile manastirii, care mi se incredinteaza, insa in ceasurile in care pot afla vreme, ma silesc cu ajutorul lui Dumnezeu si adun multe scripturi cu stiinti, pentru folosul nu numai al meu, ci si al altora. Intre care, una este si carticica aceasta, care v-o pun inaintea dragostei voastre, si va rog pe voi toti, si pe toti pravoslavnicii crestini, care va veti intampla a citi aceasta scurta scriere a minunilor celor mai presus de fire, care s-au facut de Preasfanta, Preacurata, Preabinecuvantata, slavita Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, intru acest sfant si dumnezeiesc lacas, unde noi, smeritii, cu nevrednicie petrecem.

Sa nu socotiti ca numai aceste putine a lucrat Preasfanta, nici sa se micsoreze lauda cea cuviincioasa ei prin aceste putine minuni, care de mine pacatosul s-au descoperit la aratare, spre folosul crestinilor, nici iarasi sa fiu socotit eu ca un maret in desert pentru aceasta. Caci si eu, pacatosul, silit fiind, prin o putere nevazuta, din minunile cele multe, pe care le-am vazut cu ochii mei, mai ales din anul 1855, ianuarie in 15 si pana in anul 1857, octombrie, cat m-am aflat in ascultarea eclesiarhiei, ca izvorasc de la aceasta sfanta icoana.

Si inca si mie de multe ori facandu-mi-se bine sufleteste si trupeste, si inca mai ales din doua descoperiri ce s-au facut in anul 1858: una prin parintele nostru staretul Paisie, miercuri spre joi, in saptamana intai a Sfantului si Marelui Post, care acum s-a si implinit in parte; si una, joi spre vineri, in saptamana a sasea, a Sfantului si Marelui Post, prin cuviosul parinte Gavriil, ce a fost igumen intru aceasta manastire, pe la anii 1448. De carele se afla inca si acum in biblioteca manastirii multe carti slavenesti scrise cu mana foarte frumos. Pe care descoperiri, le-a spus atuncea in scurt, insusi acel ce le-a vazut, parintelui staret Gherasim si camarasului manastirii si altora. Si pentru acestea zic mai mult temandu-ma de osandire, a nu descoperi pe acele ce cu incredintate dovezi le stiu, am indraznit spre acest sfant lucru.

Nu mi se cuvine insa a o tacea si pe aceasta. Ca dupa ce am pus in gand sa scriu istorisirile pentru minunile acestei sfinte icoane, intru nedumerire si intru mirare facandu-ma si cu socoteala mintii inspaimantandu-ma, si nepricepandu-ma in ce chip si din care vreme sa incep scrierea aceasta, si aprinzandu-se intru inima mea foc ravnitor, pentru savarsirea acestui sfant lucru, am socotit ca fiindca nu gasesc alta scriere a minunilor ce s-au facut, prin rugaciunile si cererile ce s-au adus de catre evlaviosii crestini inaintea acestei sfinte icoane, apoi sa scriu lamurit numai cum s-a adus aceasta sfanta icoana intru acest blagoslovit pamant, si minunile ce am vazut cu ochii mei si care se vor mai face de acum inainte. Insa iarasi, ca un prost si nicidecum invatat cu invatatura cea dinafara, si ca un neiscusit intru dumnezeiestile cuvinte, si zabavnic cu limba, nu am putut face nimic, macar desi pusesem ceva in lucrare. Iar Dumnezeul minunilor, Cel ce a infipt toata limba, si celor netrecute, trecere le da, si pe cele ingreuitoare din lucruri, le netezeste, si pe limbile gangavilor, luminat a grai le lucreaza, oaresice preaslavit a facut si spre a mea smerenie prin mijlocirile Preacuratei Maicii sale. Ca dupa cum se intelege, a voit ca mai de departe sa se inceapa acest lucru, cautand la gatirea inimii mele, si asa numai iata ca umbland eu prin cartile slavonesti din biblioteca manastirii, pentru alta trebuinta, am gasit o carte veche, in care sunt si alte istorii scrise slavoneste, pentru multe sfinte icoane facatoare de minuni.

Iar pentru aceasta dintru aceasta sfanta manastire, la numarul 106 sunt scrise doua minuni, pe care le voi si pune de fata, dupa ce voi scrie istorisirea ce o face in anul 1723 Preasfintitul Mitropolit al Principatului Moldovei, chir Gheorghe, pentru aducerea acestei sfinte icoane din Tarigrad. Si dupa aceasta prin robii sai, mi-a mai descoperit milostiva Stapana si altele vreo cateva faceri de bine ale sale, pe care le-a savarsit dupa vremi, prin cererile ce i s-au facut inaintea sfintei icoanei sale de catre evlaviosii crestini in acest sfant lacas, pe care iarasi le voi pune de fata, fiecare la locul sau.

Deci Preasfintitul Mitropolit Gheorghe, intr-acea istorisire ce am aratat mai sus, zice asa: „Instiintare facem pentru obiceiul pamantului Moldaviei. Ca intamplandu-se aicea domn maria-sa Alexandru voievod si Mitropolit Preasfintitul chir Iosif, care a fost si la soborul al optulea si cu parintele ieromonahul Gheorghe Tamblac, cel ce era mare bogoslov (care s-a si savarsit la Moscova). Inaintea acelui sobor, fiind la Constantinopol imparat crestinesc Manuil Paleologul, iar fiul sau, Ioan Paleologul, era la Beciu (sau Viena), fiindca era ginere chesarului de Beciu.

Iar la vremea batranetilor lui Manuil Paleologul, a trimis la Beciu la fiul sau Ioan, chemandu-l sa mearga la Constantinopol, sa fie imparat in locul lui Manuil, tatalui sau. Deci mergand sa treaca la Constantinopol, au venit pe la Tara Moldovei si a iesit intru intampinarea lui fericitul Alexandru voievod cu tot senatul. Asemenea si Preasfintitul Mitropolit chir Iosif cu tot clirosul bisericesc, dupa cum se cuvine unui imparat crestinesc si l-au petrecut pana la cetatea Chilia, la Dunare.

Iar imparatul Ioan Paleologul vazand tara ca aceasta si norod intelept si pravoslavnic, si arhiereu si cliros invatat, si impodobit cu toate obiceiurile crestinesti ale Bisericii Constantinopolului, s-a preaminunat si a dat lauda lui Dumnezeu, zicand cum ca tara ca aceasta, cu toate darurile si rodurile pamantului, si obiceiurile, si intelepciunea si iubirea de straini, aiurea nu a vazut, nici a auzit sa fie. Si intreband pe Alexandru voievod la care imparatie sau craie este inchinata, maria-sa a raspuns ca isi stapaneste tara cu sabia despre toti megiesii si despre toti neprietenii. Si intreband si pe Preasfintitul Mitropolit chir Iosif, la care patriarhie este inchinat, Preasfintia sa a raspuns cum ca este inchinat la Ohrid. Si s-a fagaduit luminatul imparat, cum ca daca va merge la Constantinopol, va face Moldova ca Ohridul si ca Chiprul, sa fie nesupusa si neplecata nici unei eparhii.

Si mergand la Constantinopol a luat imparatia, iar Manuil imparatul, tatal lui Ioan, s-a calugarit. Si strangand sobor cu patru patriarhi si cu toti mitropolitii, a ridicat mitropolia Moldovei de sub ascultarea Ohridului si o au asezat sa fie ca un patriarh, precum este Ohridul si Chiprul, asa si Moldova. Si acele sobornicesti carti le-a trimis de la Constantinopol la Alexandru voievod si la Preasfintitul Mitropolit chir Iosif si au fost la Manastirea Neamtului. Care eu, smeritul Gheorghe, cu mila lui Dumnezeu, mitropolit al Moldovei, marturisesc cu juramant ca le-am vazut cu ochii mei, si au fost la Manastirea Neamtului acele imparatesti scrisori pana la stricarea si risipirea tarii ce s-a intamplat in domnia lui Dumitrascu voievod.

Iar acele sobornicesti carti erau scrise pe pergament, cu pecete pajure imparateasca in argint si cu iscaliturile patriarhilor si a cativa arhierei. Si dimpreuna cu aceste mai sus pomenite, a trimis imparatul Ioan Paleologul fericitului Alexandru voievod coroana imparateasca si alurghida, care acel port l-au tinut toti domnii pana la domnia lui Alexandru voievod Lapusneanul. Si au mai trimis imparatul Ioan Paleologul dar Preasfintitului Parinte chir Iosif Mitropolitul o sfanta icoana facatoare de minuni, cu doua fete, de o parte Preasfanta, Curata Nascatoarea de Dumnezeu si pe de alta parte Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, care pana astazi se afla in Manastirea Neamtului. Si dimpreuna au trimis si mitra si sacos, caci mai inainte mitropolitii Moldovei slujeau Sfanta Liturghie numai cu felon. 
Iar maica imparatului Ioan Paleologul, careia ii era numele Ana, imparateasa lui Manuil, si maria-sa inca a trimis dar Anei, doamnei fericitului Alexandru voievod, o sfanta icoana, Sfanta Ana, maica Preacuratei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu, iarasi facatoare de minuni, ferecata si impodobita cu cheltuiala imparateasca, iar maria-sa, doamna, o a trimis dar Manastirii Bistritei, fiind facuta aceasta manastire de fericitul Alexandru voievod si de doamna sa, Ana.

Iar aceasta sfanta icoana, Sfanta Ana, la vreme de neploaie, scotandu-se cu litie afara din manastire, indata ploua, de nu peste tot, iar cat tine hotarul manastirii negresit ploua. Iar in zilele lui Stefan Gheorghita voievod, s-a intamplat de a mers la Manastirea Neamtului si Nicolae Gramaticul, fratele lui Postolache Milcul, caruia i-a taiat nasul Stefan voievod, fiul lui Vasile voievod, care a talmacit si Biblia din limba elineasca pe limba romaneasca, cand a fost la Constantinopol, capuchihaia lui Gheorghe voievod, domnul Tarii Romanesti. Pe care izvod l-au dat si in tipar Serban voievod Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti. Si acel Nicolae gramaticul a citit acele hrisoave imparatesti si patriarhesti, care scriau pentru sfanta icoana de la Manastirea Neamtului ca este facatoare de minuni. Asemenea si pentru Sfanta Ana de la Manastirea Bistritei”. Si altele.

Apoi iarasi zice: „Iar cand a fost Nicolae Gramaticul la Manastirea Neamtului, de a talmacit istoria aceasta de pe acele hrisoave imparatesti si patriarhesti in zilele lui Stefan Gheorghe voievod, erau anii de la Hristos 1655, februarie 17. Si aceasta istorie o am scris eu Gheorghe, smeritul Mitropolit al Moldovei, cu mana mea”.

Ramane acum de datorie mie a arata si aceasta aicea, ca in carticica in care sunt adunate minunile Maicii Domnului in limba greceasca, de monahul Agapie Criteanul Aghioritul, care s-a tiparit si moldoveneste in aceasta Sfanta Manastire Neamtul in anul 1947 pe la sfarsitul minunii 74, care este pentru facatoarea de minuni icoana a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu care se numeste Romanca sau Lidianca, se afla o notita in care se istoriseste asa: „Insemneaza ca aceasta sfanta icoana, dupa semnele ce poarta, se pare a fi aceea ce se afla aicea in aceasta manastire a Pantocratorului, ce se zice a Neamtului, care se afla cu doua fete, (adica, pe o fata a icoanei chipul Maicii Domnului, iar pe alta, al Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe), fiindca dupa cum obsteste este stiut, patria Sfantului Mare Mucenic Gheorghe a fost Palestina si cetatea Lida, unde dupa sfarsitul sau cel mucenicesc s-a si ingropat, dupa cum scrie Sfantul Simeon Metafrast si altii.

Deci, de aici se vede ca Sfantul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, zugravind chipul Nascatoarei de Dumnezeu, a zugravit si pe Sfantul Marele Mucenic Gheorghe in dos. Care icoana, dupa cum se povesteste, se afla in Constantinopol pana la zilele imparatului Ioan Paleologul. Apoi si aceasta ce se afla aici, intru aceasta Manastire a Neamtului, de acelasi imparat se scrie ca s-a trimis spre dar lui Alexandru Voievod cel Bun. Si acestea putem incheia, ca precum icoana aceasta s-a dus din Constantinopol in vremea lui Leon Isaurul, pentru gonirea ceea ce era sa fie asupra dreptcredinciosilor, de la numitul imparat, si a mers la Roma cea Veche, care atunci era dreptcredincioasa. Si apoi cand era Roma sa cada in abatere de la pravoslavnica credinta, iarasi s-a intors la Constantinopol cel ce se intorsese acum la adevarata credinta, unde a si petrecut atatia ani. Asemenea si mai pe urma vazand ca cetatea Constantinopolului era a se parasi si a se da in mainile agarenilor, bine a voit a iconomisi ca mai inainte de vremea aceea sa vie in acest binecuvantat pamant prin chipul dupa cum se scrie in istoria ce s-a pus inainte, si a se aseza intru aceasta sfanta manastire, ca sa fie aparatoarea si scutitoare a toata tara”.

MINUNEA INTAI

Osebit dupa toate acestea, acum ascultati, iubiti cititori, care mai intai s-a aratat in acest sfant si dumnezeiesc lacas, prin aceasta sfanta icoana, de care am zis ca scrie intru acea carte, pentru care am aratat mai sus la numarul 106, unde se zice asa:

„Aceasta icoana a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, s-a aratat facatoare de minuni in anul 6999, ce este de la Hristos 1491, in pamantul Moldovei, in Manastirea Inaltarii Domnului ce se numeste Neamtul. Si se afla aceasta icoana a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu zugravita pe o scandura de lemn, de o parte Maica Domnului, pe Hristos Domnul tinandu-l pe maini, iar pe cealalta parte, Sfantul Marele Mucenic Gheorghe stand si pe balaur junghiind cu arma. Pe aceasta icoana la praznicul Inaltarii Domnului, cand cu cruci o duc arhierei si preotii cu mainile tinand-o, de multe ori s-a intamplat, fiind in mainile arhiereilor si a preotilor, de s-a ridicat ca si cum s-ar smulge din mainile lor si ar voi sa se rapeasca. Si de aici i s-a pus numele ca se inchina, pe care, vazand-o norodul se umileste si se roaga cu umilinta lui Dumnezeu.

MINUNEA A DOUA

Negresit ca din aceasta a doua minune de care tot intru acea carte de mai sus numita s-a scris se istoriseste dupa minunea intai, foarte bine se poate intelege, cum ca pentru aceasta s-a pornit spre ravna Nicolae Gramaticul de a venit la Manastirea Neamtului si a talmacit istoria acestei sfinte icoane, de pe acele hrisoave imparatesti si patriarhesti, caci tot intru acelasi an au urmat si minunea aceasta, si in vremea aceluiasi domn, de care se istoriseste asa:

„Intr-o vreme, facandu-se aceasta litanie cu sfanta icoana in jurul manastirii (precum am aratat in minunea cea dintai), cand o aducea in biserica, s-a smuls sfanta icoana din mainile norodului si rapindu-se s-a dus insasi la vazduh, si a stat deasupra amvonului. Si de acolo mergand spre usile imparatesti, a intrat in altar si inconjurand altarul, a iesit pe usile celelalte si s-a asezat la al sau loc, acolo unde pururea sta. Stiut sa fie si aceasta, cum ca ingerii cei ce sunt pe langa Nascatoarea de Dumnezeu si ii slujesc ei, i-au purtat prin vazduh icoana ei. Aceasta s-a intamplat pe vremea domniei lui Stefan Gheorghita al Moldovei (la 1655). Citeste pentru aceasta in cartea ce se numeste Cer nou, fila 121”. Se vede ca este o carte in limba sloveneasca cu aceasta denumire ca eu nu am aflat-o nicidecum.

MINUNEA A TREIA

Icoana aceasta, deasupra umarului mainii drepte al Preasfintei Stapane, are aceasta scriere elineasca ............. iar in dosul sau, unde este zugravit Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, la varful degetelor mainii stangi a sfantului (cu care mana tine sfantul si sabia de manunchiul drept cu varful in jos) este un semn, adica o borta cu o bucata de sfredel inauntrul ei. De care lucru se povesteste asa, cum ca niste eretici, necrezand minunile cele ce se fac de la aceasta sfanta icoana, si mai ales ca o vedea rapindu-se cate o data la vazduh, au socotit cum ca are intr-insa argint viu. Si asa, din necredinta si din multa manie cu hula ce ii cuprinsese, luand un sfredel gros ca degetul, au inceput a o borti. Dar insa, pe langa altele nenumarate minuni ce s-au facut atunci, s-au rupt si sfredelul si sta asa fierul din sfredel acolo in borta pana in ziua de astazi, spre nestersa pomenire a acelei preaslavite minuni si spre bucuria credinciosilor pravoslavnici si spre rusinea si infruntarea tuturor ereticilor si a tuturor raucredinciosilor, care se unesc cu ereticii si nu cred ca se fac minuni infricosate de la icoana Mantuitorului nostru si Dumnezeu si de la a Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, care l-au nascut pe Dansul fara de prihana si de la ale celorlalti sfinti, ci se ispitesc cu dovezi si cuvinte sofisticesti amagitoare, ca sa prihaneasca ca pe unele ce ar fi cu neputinta, sau le talcuiesc dupa cum lor li se pare. Care daca nu se vor pocai precum se cuvine, cu marturisire adevarata si cu frangerea inimii pentru aceasta greseala, apoi ei singuri de sine sunt osanditi.

Iar deasupra acelei borte, de care am zis mai sus, este o scriere in limba elineasca, insa cam fara ortografie, care talmacindu-se pe a noastra limba moldoveneasca, se zice asa: „Mucenice, uita-te spre acest lacas ca spre niste cantari, ca si pe cei ce vatama sa-i infricosezi cu amenintarea caci cu cuviinta porti sabia”. Si inca spre mai mare minune, este vrednica de insemnat si aceasta ca multi din evlaviosii inchinatori, varand degetul in acea borta, si atingandu-se de fierul acela si cu credinta stergandu-se cu degetul pe la durerile lor, isi afla tamaduire.

MINUNEA A PATRA

Cu adevarat este de cuviinta de a o sti si pe aceasta fiecare, cum ca si mai inainte de venirea preacuviosului parintelui nostru staretul Paisie intr-aceasta sfanta manastire, si in vremea staretiei lui si in vremea altor parinti stareti, multe minuni se vor fi facut de Preacurata Maica lui Dumnezeu, intru aceasta sfanta manastire, pe care, de le vor fi si insemnat cineva, insa numai o singura scriere de mana, fara a se inmulti prin tipar, prea lesne s-ar fi putut prapadi. Dar acum eu, fiindca altele mai vechi nu mi-au venit la stiinta pana acum, apoi pun acestea de fata.

In anul 1779, august in 14, cand a venit preacuviosul parintele nostru staretul Paisie din Sfanta Manastire Secu intr-aceasta sfanta manastire, impreuna cu soborul, inchinandu-se inaintea acestei sfinte icoane si afierosindu-se pe sine si pe fratime apararii si pazirii, acoperamantului si ocarmuirii ei, si toata nadejdea, dupa Dumnezeu, spre dansa punandu-si, si sarutand-o cu lacrimi, a iesit din biserica. Si mergand la chilie, s-a odihnit putin, insa a dormi nu putea, din intristarea cea multa, precum scrie in istorisirea Vietii lui. Ca cinci zile si cinci nopti acum petrecuse fara de somn. Si sosind privegherea spre ziua Adormirii Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, macar desi cu mare osteneala pentru pricina durerilor si a slabiciunii, insa a mers in biserica si sezand, asculta dumnezeiasca cantare. Si se ruga Preacuratei Maicii lui Dumnezeu ca sa-i dea putin somn sa adoarma.

Deci savarsindu-se vecernia si incepandu-se utrenia, a inceput a-i veni lui somn. Si iesind din biserica, a intrat in chilie, si culcandu-se degraba a adormit si a dormit trei ceasuri. Apoi desteptandu-se el din somn, a simtit usurare capului si putina oaresice sanatate in trup, si tanguirea toata dusa. Deci cu lacrimi au adus multumita lui Hristos Dumnezeu si Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Si a cunoscut fericitul ca aceasta dare a Sfintei Manastiri Neamt soborului sfintiei sale, este o oarecare osebita purtare de grija a lui Dumnezeu, spre cea mai buna intemeiere a soborului. 
Apoi a scris catre inaltatul domn Constantin Moruzi, spunandu-i cum ca s-a mutat in Manastirea Neamtului si multumindu-i, impreuna cu tot soborul, pentru aceasta, i-a zis asa: „Cand eram in Sfanta Manastire Dragomirna, am venit ca sa ma inchin sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, si luand eu sfanta icoana in brate impreuna cu alt ieromonah din manastire, multa bucurie si dulceata am simtit in inima mea. Si acest lucru se intelege aratat, cum ca de demult a fost hotarat de Dumnezeu ca adica sa te faci slujitor al voii sale, dandu-mi aceasta manastire”. Si altele.

MINUNEA A CINCEA

Icoanei acesteia, pentru multele minuni ce s-au savarsit in multe chipuri la cei ce au alergat cu credinta si cu rugaciune inaintea ei, oamenii din prostime, nepricepand chipul minunilor, i-au pus nume „ca se inchina”, precum se scrie si in Letopisetul Tarii Moldovei (fata 409), cum ca intr-un an foarte frumos s-a inchinat. Se intelege ca se facuse vreo minune si atunci. Si pentru aceasta, cand nu vedeau minune facandu-se, atunci le era de mirare, zicand unul catre altul, cum ca intr-acel an nu s-a inchinat icoana.

Deci pentru aceasta pricina, un cuvios batran, ucenic al preacuviosului parintelui nostru staretul Paisie, a povestit zicand, cum ca intr-un an, la praznicul manastirii, adica la Inaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, avand voroava parintele nostru Paisie cu niste inchinatori cinstiti, acei inchinatori au intrebat pe staretul, zicand: „Pentru ce, parinte, nu se mai inchina sfanta icoana?” Iar staretul le-a raspuns asa: „Fiilor, acest lucru de unde s-a iscat, nu m-am instiintat, adica cum ca s-ar fi inchinand, si de este de cuviinta aceasta, de a ni se inchina noua, pacatosilor, Maica Domnului, puteti singuri judeca. Iar cum ca sfintia sa este facatoare de minuni, e stiut de toti. Si cand urmeaza nevoia, face semne si minuni, spre intarirea si indreptarea noastra, pentru care, din cele multe, va voi spune si eu una.

In anii trecuti, dupa cum am adeverit eu, a venit aici la praznicul manastirii, dupa obiceiul tarii, un turc negutator cu marfa de bacanie. Si auzind el pe unii si pe altii din norod, cum ca a venit ca sa se invredniceasca a vedea vreo minune a sfintei icoane, isi batea joc turcul de acei inchinatori, zicand ca cum se poate ca scandura nesimtitoare sa faca vreo minune. Si le zicea lor: «Eu ma mir de socoteala voastra cea inselata, pentru ca credeti in niste basne ca acestea», si altele multe barfea, deci intre aceste vorbe s-a intamplat de trecea pe acolo vreun proiestos al manastirii, care intelegea limba turcului, si auzind aceste barfiri ale paganului, a stat la vorba cu dansul, zicandu-i: «Pentru ce, dumneata vorbesti vorbe desarte? Au doar socotesti ca Dumnezeu nu poate face minuni si prin lucrurile cele neinsufletite? Caci unde voieste El, acolo se biruieste randuiala firii». Si a zis turcul: «Eu aceasta niciodata nu o cred, cum ca scandura aceasta, pe care voi o numiti Maica Domnului poate sa faca minuni, precum ziceti voi». Si i-a raspuns proiestosul, zicand: «Daca dumneata, pe langa necredinta pe care o ai, adaugi a vorbi si acest fel de cuvinte smintitoare in norod, deci iata maine au sa scoata dupa obicei pe sfanta, si eu voi unelti a face toate chipurile, ca dumneata la ducerea ei sa o tii de o parte. Si daca nu va face nici o minune, apoi vei crede cum zici».

Si asa, turcul s-a fagaduit ca va urma precum i-a zis calugarul. Deci a doua zi, la scoaterea sfintei icoane, a pus pe turc ca sa o tina de o parte. Si punandu-si cu obraznicie mainile turcul pe coltul sfintei icoane, indata, o minunile Maicii lui Dumnezeu! i s-au lipit mainile de icoana asa de tare, incat se parea ca ar fi fost crescute de acolo. Si rapindu-se icoana in vazduh impreuna cu turcul, a inceput a-l izbi de toate zidurile manastirii, pana cand a lesinat turcul. Iar norodul, vazand aceasta, striga la mult ceas: «Doamne miluieste!» si «Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi!». Si atat de tare lesinase din acea bataie turcul, incat ramasese ca un mort.

Apoi iarasi s-a pogorat icoana in mainile crestinilor, iar turcului dezlipindu-i-se mainile, a cazut ca un mort jos. Si luandu-l crestinii, l-au dus langa marfa lui si l-au aruncat acolo. Unde foarte tarziu venindu-si in simtire din rusinea cea mare ce a patimit, a si fugit peste noapte de la manastire”.

MINUNEA A SASEA

Era o cocoana din neamul Balosestilor si fiind stearpa, nu nastea copii. Deci, venind la Manastirea Neamtului si cazand la picioarele parintelui Paisie, il ruga cu lacrimi ca sa se roage lui Dumnezeu sa-i dezlege nerodirea. Iar staretul, sfatuind-o cu cuvinte duhovnicesti, o a mangaiat, zicandu-i ca sa aiba nadejde ca ii va implini Dumnezeu dorinta, numai sa aiba credinta la ajutorul Maicii Domnului.

Si asa, ducandu-se acea cucoana la arhondaric, s-a culcat sa se odihneasca putin. Si adormind, iata ca s-a vazut ca si cum ar sta impreuna cu parintele nostru Paisie inaintea icoanei Maicii Domnului. Si ca si cum Parintele Paisie a luat o floare si i-a dat-o ei, zicandu-i: „Primeste aceasta si te du acasa, ca te va bucura Maica Domnului. Iar ea, desteptandu-se din somn, a si pornit acasa cu credinta, si in graba zamislind in pantece, a nascut copil parte barbateasca. Si a venit la manastire, facand rugaciuni de multumire inaintea icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.

MINUNEA A SAPTEA

Revarsandu-se in toate partile cele de primprejur vestea minunilor celor ce se savarseau intru aceasta sfanta manastire de la icoana Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, prin rugaciunile parintelui nostru staretului Paisie, si auzind de aceasta o cucoana Maria cu sotul ei Panaite, care vietuiau in targul Baltii, si avand ei un copil cu numele Alexandru, pe care cum l-a intarcat, indata l-a apucat o epilepsie foarte cumplita, intrucat nu se mai afla altii asa cumplit muncindu-se, a venit la Manastirea Neamtului, aducand copilul. Si punandu-l la picioarele parintelui nostru staretului Paisie, cu lacrimi il ruga ca sa-si faca mila cu dansii si sa le tamaduiasca copilul. Iar parintele nostru, mangaindu-i cu cuvinte de suflet folositoare, le-a zis ca sa se duca in biserica si sa puna pe copil inaintea sfintei icoane celei facatoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi a trimis pe un preot ca sa-i citeasca rugaciunile cele randuite.

Si dupa ce i-a citit, le-a zis: „Mergeti si va luati copilul. Si sa credeti cu neindoire ca de acum inainte nu va mai patimi nici un rau”. Care lucru dupa cuvantul staretului, s-a si implinit. Ca acel copil a crescut facandu-se barbat desavarsit, insa epilepsia nu l-a mai apucat intru toata viata sa. Pe aceasta minune, impreuna cu altele, mi le-a spus parintele Benedict, staretul acestei manastiri.

MINUNEA A OPTA

Odata, foarte fiind intristat tot soborul manastirii pentru multe nedreptati ce patimea de la cei ce nu se temeau de Dumnezeu si rasluiau prin viclesuguri satanicesti multe parti din mosiile manastirii. Si intampinand mai intai lucrari spre a face indreptare acestora prin cereri si rugaminti catre domnitori si catre boierii cei ce erau prin slujbele patriei, si neputand castiga dreptatea trebuincioasa din insesi multele jalbe ce au dat catre domnie, parintii stareti cu tot soborul, si parintii: Dositei Calmutchi, Crischentie, Grigorie, Ioachim si altii, care erau randuiti vechili manastirii. Apoi, lepadandu-se de a mai cere ajutorul omenesc, au alergat cu totii la grabnicul ajutor, la nadejdea cea nerusinata a crestinilor pravoslavnici, la datatoarea bucurii celei vesnice a calugarilor celor bine scarbiti, adica la Preasfanta, Preacurata si cea cu totul fara prihana Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria, si cu lacrimi o au rugat, ca cu judecatile care le stie sa izbaveasca sfantul acest lacas si pe smeritul sobor dintr-insul de aceste nedreptati ce patimea. Si asa, iata ca sfintia sa cu ce a intampinat raul acesta de a izbavit pe robii sai din necaz. Ca in anul 1816, decembrie in 25, in vremea staretiei parintelui Silvestru, a venit la manastire 20 de oameni locuitori din satul Tarpestii, mosia Manastirii Secului si cu lacrimi s-au rugat staretului si soborului ca sa-i ierte pe parintii lor cei morti pe care-i gasisera neputrezi, intregi dupa multi ani de la moartea lor, pentru blestemul ctitoresc ce l-au primit asupra lor.

Si au spus inaintea a tot soborul pricina vinei lor intru acest chip, cum ca parintii si mosii lor s-au ajuns cu egumenul Manastirii Buhalnita si au inecat o bucata de mosie din Tarpesti, dinspre Corichesti, care se margineste cu un loc de prisaca a Manastirii Buhalnita. Si au intrat peste hotarul vechi, facand multe semne de hotar in trupul mosiei Tarpesti, stricand hotarele cele vechi, fiindca le-a fagaduit egumenul Manastirii Buhalnita, cum ca acea bucata de mosie asuprita va fi pentru hrana lor, dandu-si ei numai dreapta zeciuiala a pamantului. Facand parintii lor pentru aceasta si marturie neadevarata in scris egumenului, pe care a intarit-o cum ca este buna si paharnicul Iordache Lazu de la Urecheni, fiind el multumit pentru aceasta de catre acesti tarani cu 30 de berbeci. Si ca in scurt sa zic, au aratat ei lamurit si cate pricini, si cate batalii s-au intamplat pe urma intre parintii lor si parintii din Manastirea Secului pentru acea bucata de loc, pana cand s-a apropiat si groaznicul sfarsit al parintilor lor. De care, insesi acesti oameni si cu preotii satului, fiind fii ai oamenilor celor care au facut acea strambatate manastirii, in marturia ce au dat ei manastirii, intre altele zic asa: „Dupa curgerea vremurilor, apropiindu-se sfarsitul batranilor si al parintilor nostri, venind la ceasul cel mai de pe urma al despartirii sufletului de trup, noi singuri am vazut cu ochii nostri si am cunoscut o infricosata judecata a lui Dumnezeu. Ca in pedeapsa si in munca ce se afla in vremea despartirii lor, cu infricosate lacrimi si-au marturisit greseala ce au facut cu Sfanta Manastire Secu, rugandu-se noua, feciorilor lor, ca sa nu-i lasam intru o legatura de blestem ca aceasta. Si noi, ca cei ce am avut curaturi ramase de la parintii nostri si mai vartos, avand toata hrana pe acea parte de loc, am tacut si nu am descoperit adevarul pentru lipsirea locurilor si a hranei noastre. Deci dar de atunci si pana acum, fiind noi in mare mustrare de stiinta, am facut sfat ca de obste cu parintii duhovnici si cu preotii bisericii, ca sa-i cautam pe acei raposati. Si dezgropandu-i, i-am gasit intregi, neputrezi cu pieile, cu carnea ca coaja de copaci, la care cu totul ne-am infricosat, cunoscandu-se greseala lor prin vederea ochilor a tot norodul.

Si facand sfat de obste cu parintii duhovnici si cu preotii bisericii, ne-au sfatuit, dupa sfanta pravila a legii crestinesti, ca noi, cei ce suntem cu viata fii ai raposatilor, sa le dezlegam nodul legaturii pomenitilor ctitori si a soborului sfintei manastiri, ca sa ramana parintii nostri si noi dintru acest blestem si legatura dezlegati. Primind iertare de la pomenitii ctitori si de la tot soborul Sfintelor Manastiri Neamtul si Secul si mila si blagoslovenie si iertare sa castigam de la Preasfintitul si preamilostivul stapan, Mitropolitul Moldovei, chirio chir Veniamin, prin aceasta marturie ce am dat-o inaintea parintelui Silvestru staretul si a tot soborul, aratand si indreptand in frica lui Dumnezeu, cu curata stiinta, semnele hotarului. Ca si manastirea sa-si ia mosia in stapanire pe drept hotarul vechi, si parintii nostri si noi sa scapam de urgia si pedeapsa lui Dumnezeu”.

Si asa, intru aceasta marturie, arata ei lamurit tot hotarul vechi al mosiei Tarpesti, in frica lui Dumnezeu. De care mare minune si izbandire a lui Dumnezeu asupra acelor ce nu le pasa de legaturile ctitoricesti, inspaimantandu-se impresuratorii mosiilor, au mai incetat pe o vreme de a mai supara manastirea. Si inca trebuie a se cutremura si tot dreptcredinciosul crestin de aceasta si a nu indrazni sa rapeasca ceva de la sfintele lui Dumnezeu lacasuri, macar cel mai mic lucru. Nici de la o manastire sa-l dea la alta, precum au urmat acesti oameni, ajutand Manastirii Buhalnita ca sa rapeasca de la Manastirea Secul. Caci nemincinos este cel ce graieste prin gura Sfantului Prooroc David, zicand: „Cel ce iubeste nedreptatea, isi uraste sufletul sau”. Pentru ca nu este nedrept Dumnezeu si nici nu pedepseste pe toti vinovatii aici, inaintea omenirii, fara numai pe unii, spre inteleptirea tuturor.

Precum adevereste insusi Mantuitorul in Sfanta Evanghelie, zicand: „Au vi se pare ca galileenii acestia mai pacatosi decat toti galileenii au fost, caci au patimit acestea? Nu, ci zic voua ca de nu va veti pocai, toti asa veti pieri. Sau acei 18 peste care a cazut turnul in Siloam si i-a omorat, vi se pare ca acestia mai gresiti au fost decat toti oamenii care locuiau in Ierusalim. Nu, ci zic voua, ca de nu va veti pocai, toti asa veti pieri”.

MINUNEA A NOUA

S-a mai intamplat inca si o alta preaslavita minune, tot cam intr-o vreme ca aceasta. Ca tot in vremea parintelui Silvestru staretul, s-au sculat din sobor niste razvratiti, care cu ale lor viclesuguri si clevetiri asupra staretului nu numai ca pe cea mai mare parte a soborului o au smreduit si o au plecat la socotinta lor, dandu-le de mancat si de baut indeajuns la cei ce se uneau cu dansii, fiindca era unul arhondar mare al manastirii si avea de toate cele ce pot amagi pe cei usori de minte.

Dar inca si pe stapanirile mirenesti le-au tulburat cu ale lor neincetate paraturi si le-au pornit asupra manastirii. Si asa venind comisii de la Iasi si mergand in trapeza ca sa-l judece pe sfantul staret, a oftat staretul in inima sa, rugandu-se Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, ca sa-i ajute. Si indata a racnit logofatul cel mare, care era capetenie intre ceilalti si care tinea si scrisori alcatuite cu paraturi asupra staretului. Ca de naprasna l-a lovit dracul de pamant si a inceput a se tavali spumegand, iar hartiile acelea cu iscaliturile paratorilor s-au imprastiat prin toata trapeza. Si asa, prin aceasta minunata izbandire, s-a savarsit toata comisia si paratorii fiecare foarte grozav si-au savarsit aceasta viata, lasand pilda si altora, cum ca tot asemenea vor patimi, daca se vor scula cu paraturi viclene asupra staretului lor.

MINUNEA A ZECEA

Hotarandu-se din toate partile, cum ca navalesc turcii intru aceasta tara asupra volintirilor, in vremea staretiei parintelui Ilarie, atunci indata a si pus staretul pe niste parinti cinstiti de au ascuns in padure sfanta icoana cea facatoare de minuni. Iar Maica Domnului s-a aratat in vis unui cuvios batran si i-a zis: „Voi ma ascundeti, dar eu tot nu va voi parasi”. Si cu adevarat se cunoaste ca mare minune a fost, caci aici, pe aproape de aceasta manastire, s-au ispravit toata tulburarea turcilor cu volintirii, intrucat s-a ars si Manastirea Secul si altele intru acea cumplita vreme. Si veneau turcii uneori cu gramada, si cu punere ca sa prade si Manastirea Neamtului. Insa cum ajungeau aproape, indata li se prefacea mania lor in blandete. De care lucru si ei singuri se mirau, nepricepandu-se ce este aceasta.

Si asa a petrecut sfanta icoana ascunsa in pamant din anul 1821, iunie in 3 zile, pana s-a linistit toata tulburarea in anul 1822, octombrie in 28, pana atunci a trimis staretul noaptea iarasi pe acei parinti care au ascuns-o, de au scos-o si au adus-o pana in marginea padurii din sus de manastire. Si acolo a stat pana s-a luminat de ziua. Iar aici in manastire, a facut insusi staretul priveghere de toata noaptea, impreuna cu toti preotii si diaconii. Asemenea si dimineata dumnezeiasca liturghie, punand toate stihirile si troparele, tot intru lauda Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.

Deci, din vremea cand s-a inceput dumnezeiasca liturghie, indata s-a innegrit si s-a schimbat, intunecandu-se cu totul fata sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, intrucat nicidecum nu se cunostea. Si foarte s-au ingrozit, infricosandu-se parintii acei ce au ascuns-o si au ramas ca niste morti de spaima. Si plangeau si se tanguiau, socotind ca poate acolo in pamant, unde a fost ascunsa, s-a vatamat si s-a stricat, si nu se pricepeau ce sa faca. Apoi, dupa savarsirea dumnezeiestii liturghii, a iesit parintele staret cu toti ieromonahii si ierodiaconii, imbracati in vesminte, si cu tot soborul, cu psalmi si cu lauda, si cu tamaieri, cu prapori si cu cruci, cu faclii aprinse, cu tochita si cu parada muzicii clopotelor, spre intampinarea sfintei icoane. Deci cum s-a ivit soborul venind, o, minune! atunci indata a inceput fata Maicii Domnului a se lumina, mai intai la obraz in partea din dreapta, apoi si toata fata i s-a rumenit, facandu-se mai luminoasa decat era mai inainte, intrucat stralucea cu nespusa lumina, ca si cum ar fi fost vie, aratand prin aceasta milostivirea sa cea de maica catre noi cei pacatosi.

Deci, ajungand tot soborul unde sta sfanta icoana, cu mare cucernicie i s-au inchinat si insusi parintele staretul cu mare evlavie a citit acolo acatist de multumire cu lacrimi. Apoi luand-o, a adus-o cu mare cinste in manastire si a asezat-o la locul sau unde se afla pana in ziua de astazi, revarsand din destul darul minunilor la toti aceia ce alearga si i se roaga cu credinta.

Iar acolo unde i s-a facut aceasta intampinare, spre neuitarea celor de pe urma vietuitori aici, s-a zidit un foisor de piatra si i s-a zugravit pe dinauntru foarte frumos istoria litaniei acesteia si alti sfinti, si in mijloc s-a infipt o cruce de marmora, pe care s-a scris pe scurt istoria minunii acesteia de insesi vazatorii ei. Si tot acolo in zidul acelui foisor, s-a facut o cismea cu apa, din care band cineva din bolnavi cu credinta, se tamaduieste. Si inca unii dintre evlaviosii crestini trimit anume carafe si o iau spre sfintirea caselor si spre tamaduirea de neputintele lor.

MINUNEA A UNSPREZECEA

Ispravit-a inca Preacurata Stapana prin darul si mila sa, pe langa altele, si aceasta preaslavita minune. Ca in vremea staretiei parintelui Dometian, o cucoana patimea de boala curgerii sangelui, si isi cheltuise mai toata averea sa la doctori, insa nu numai ca nu s-a folosit nimic, ci inca si spre mai rau a ajuns. Apoi, venind aici la manastire, cu credinta neindoita, ca sa o tamaduiasca Maica Domnului si marturisindu-se la un duhovnic, si facandu-i-se obisnuitele rugaciuni in biserica, in nefiinta ei , caci ea nu putea din pricina acelei boli, ca sa intre in biserica.

Si sezand o vreme, nu s-a cunoscut folosita nimic. Iar la a sa pornire acasa, s-a jeluit staretului de aceasta si staretul i-a zis ca sa aiba neindoita nadejde catre Maica Domnului si credinta cum ca poate sa o tamaduiasca. Si daca nu s-a folosit in manastire, apoi negresit se va folosi pe drum. Si asa cand a voit sa porneasca, a mers la usa sobornicestii biserici si privind la sfanta icoana a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, a plans din adancul inimii, rugandu-se pentru usurarea bolii sale. Iar dupa ce a pornit, inca nu a mers cale ca de o jumatate de ceas si indata a simtit ca s-a tamaduit. Si intorcandu-se inapoi, a facut rugaciuni de multumire catre Maica Domnului, impartind si milostenie pe la parinti dupa a sa putere. Si asa s-a dus la casa sa plina de bucurie.

Iar mai pe urma, cand a mai venit la manastire, a adus si o candela mare de argint, impreuna cu untdelemn, cat a trebuit ca sa arda inaintea sfintei icoane a Maicii Domnului pe un an de zile si asa a urmat pana la sfarsitul vietii sale, aducand in toti anii untdelemnul cat trebuia pentru candela si altele milostenii facand si savarsind rugaciuni inaintea icoanei Maicii Domnului si multumindu-i spre a sa tamaduire.

MINUNEA A DOUASPREZECEA

Mai facut-a Stapana noastra si alta preaslavita minune tot in vremea staretiei parintelui Dometian. Ca a venit din gvardia Varsaviei un muscal olog de amandoua picioarele. Si a povestit toata pricina ologirii sale intr-acest chip: Cum ca la un smotru a cazut calul cu dansul si asa de tare i-a sfaramat picioarele, incat n-a putut nici un doctor sa-l foloseasca cu nimic.

Iar el vazandu-se necajit, a facut cerere de i s-a dat pasaport sa mearga la Ierusalim, sa se inchine datatorului de viata mormant si sa se roage lui Dumnezeu pentru tamaduirea sa. Insa ajungand asa taras pana la capitala Iasi, si fiind toamna ploioasa, foarte tare rau se necajea cu glodul. Deci l-a sfatuit cineva din Mitropolie, ca sa vina la sfanta icoana facatoare de minuni in Manastirea Neamtului. Si el ascultand si cu credinta neindoita venind aicea, s-a marturisit la un duhovnic si s-a rugat cu lacrimi de i s-a facut Sfantul Maslu. Si in putina vreme s-a tamaduit desavarsit la picioare si s-a dus multumind Preacuratei Maicii lui Dumnezeu pentru mila ce a aratat catre dansul.

MINUNEA A TREISPREZECEA

Osebit, tot asemenea acesteia, a mai facut si alta minune Stapana in vremea staretiei intai a parintelui Neonil, pe la anul 1835. Ca a venit aici la manastire, un radovoi , anume Constantin, care asa de tare era stricat, ca atunci cand voia sa mearga, tinea doua carje subsuoara. Si asa sarea de urat, zbuciumandu-se, si dintii clantanindu-i in gura, si ochii intorcandu-si incat, cat este de larga poarta Manastirii Neamtului, mai ca nu incapea el sa mearga prin ea, pentru ca nu era numai la picioare bolnav, ci si cu tot trupul era neputincios, ca si cum ar fi avut o epilepsie. Si asa, nu putea niciodata sa sara inainte drept, cand mergea, ci tot hortis . Insa prin mila Preacuratei Maicii lui Dumnezeu s-a indreptat in graba si calugarindu-se s-a numit Chelsie, si a fost ascultator si ingrijitor in bolnita alienatilor pana la sfarsitul sau.

MINUNEA A PAISPREZECEA

Nelinistindu-se dicasteriotii , care erau pusi de ocarmuire aici in manastire si de-a pururea iscodind, ca sa afle pricini asupra staretului Neonil, au silit prin clevetirile lor si pe Mitropolitul Veniamin, de a venit aicea in anul 1839, cu multime de boieri si a judecat pe staretul in ograda manastirii, in fata soborului sau pentru multele paraturi ce au adus dicasteriotii asupra lui. Deci, indata atunci, pe la inceputul acelei tulburari, asa de tare a pleznit cu huiet sfanta icoana, in vremea utreniei, intr-o duminica, pe cand se citea a noua pesna, incat au alergat toti preotii si ierodiaconii din sfantul altar de groaza, socotind cum ca a cazut policandrul in biserica. Si nu se dumireau ce va sa fie. Si asa, netrecand multa vreme dupa acea judecata, l-au si surghiunit pe staret, cu mare batjocura, la Manastirea Slatina, facandu-si ras de parintele lor, ei insisi trimitandu-i si calabalacul din chilie in urma acolo si zicand ca nici numele staretului Neonil sa nu se mai pomeneasca prin Manastirea Neamtului. Si pe urma, parintele Neonil iarasi a fost staret pana la al sau sfarsit zece ani si mai mult. Iar pe acei tulburatori, pe fiecare din ei, asa de tare i-a smerit Maica Domnului, incat nu si-au mai putut ridica capul.

MINUNEA A CINCISPREZECEA

Apoi, tot in vremea acestor tulburari, un boier, anume Iordache Catargiu, indemnat fiind de uratorul binelui, diavolul, spre lacomie, si voind a pagubi manastirea, s-a pagubit pe sine insusi vesnic, dupa cum sfarsitul lui a adeverit. Caci acesta, la anul 1839, ianuarie 10, dupa multe staruinte cu suparari ce a facut manastirii, luand de la manastire zdelca spre a lua in posesie mosiile Raucesti si Oglinzi, si infatisandu-se in anul 1840, septembrie in 4, cu acea zdelca, s-a vazut intr-insa dupa Raucesti si Oglinzi, cu alt fel de slova, o adaugire: „i Neamtu”. Adica, ca si cum, osebit de cele doua mosii, i s-ar fi fagaduit ca va intra in posesie si asupra Neamtului, care este mosie mai de capetenie decat celelalte.

Si asa manastirea, cautand in registru, si negasind acea adaugire, a ramas el cu totul rusinat. Insa si dupa ce a vazut cum ca din toate partile i s-a vazut viclesugul si acum nu poate sa ia nici pe cele doua mosii, pentru acea adaugire, totusi, nu a incetat, suparand manastirea si Mitropolia, cu feluri de chipuri, pana ce i s-a dat in posesie de la anul 1842, pe vreme de trei ani, mosiile Raucesti si Oglinzi, cu pretul 15.800 lei, fara mezat, care aceste mosii, daca se dadeau cu mezat, apoi, trebuia sa ia manastirea peste 40.000 de lei pe fiecare an. Dar a socotit manastirea ca cu aceasta va ramane el multumit si nu va mai ridica nedrepte pretentii asupra ei. Insa el, nelasand sa treaca macar un an, a si inceput prin canalul judecatoresc a cere ca, numaidecat, sa i se dea si Targul Neamtului in posesie, dupa adaugirea cea din zdelca. Care acum era vandut lui Costache Ghica, cu pretul 28.701 lei. Si asa, neputand manastirea nici cu un fel de rugaminti a-l abate de la acea nedreapta pretentie si silnicita fiind din toate partile, i-a platit 96.000 lei nefiindu-i vinovata intru nimic, precum am zis. Insa parintele staret Neonil, cand a venit trimisul boierului ca sa ia banii, atunci a pus toti acei bani pe chipul icoanei Maicii Domnului, zicand trimisului: „Iata, aceasta avere nu este a noastra, ci a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, caci ei ii este inchinata de fericitii ctitori. Deci, de este cu dreptul ca sa se ia acesti bani de la manastire, apoi sa va folositi cu dansii. Iar daca este cu nedreptate si silnicie, precum si este, fara indoire, apoi sa nu va lase in pace Maica Domnului, pentru ca si altii dintru aceasta sa se intelepteasca”.

Si asa, cum a dus banii aceia la boier, netrecand multa vreme, i-a murit sotia grabnic. Si dupa aceasta, el iesindu-si din minte, a si inceput a tremura ca si Cain din tot trupul. Si intr-acest chip, cu ticalosie si-a savarsit viata aceasta, nefolosindu-l nimic viclesugul ce a uneltit la pagubirea manastirii, luandu-si dreapta rasplatire de la Preacurata Maica lui Dumnezeu, pentru semeata sa indraznire.

MINUNEA A SAISPREZECEA

Holera cea mare care s-a starnit intai in anul 1831, aceea care este mult vestita, cand multime de norod din toate partile si varstele a secerat atunci, acestui sfant lacas si tuturor celor ce au scapat aicea, nimic nu au putut sa le strice, fiind acoperiti si paziti de Preacurata Maica a lui Dumnezeu. Asemenea si acea iarasi cumplita holera, care s-a starnit in anul 1847 in tot principatul acesta si primprejur. Si care a urmat si pana in anul 1848, cand Preasfintitul Mitropolit Meletie s-a mutat dintru aceasta viata, iarasi nu a vatamat pe nimeni aici. Caci in vremea acestei neimblanzite manii a lui Dumnezeu, slobozita pentru pacatele noastre, boierii din Iasi si de pe la alte orase, fugeau pe unde puteau, iar cei mai multi, impreuna cu familiile si cu copiii lor, au venit la Manastirea Neamtului si la a Secului si la Schitul Vovidenia si la Pocrov, si pe toti i-a intampinat manastirea cu a sa cheltuiala intru toate cele trebuincioase, atat lor si slugilor lor pentru hrana, precum si cailor lor, necrutand nimic numai ca sa-i impace. Si rugaciuni neincetate, si privegheri, si Sfantul Maslu, si sfintiri de apa se savarseau de catre preoti, iar Maica Domnului facea minuni. Caci unii veneau loviti de holera, dar aici sub acoperamantul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, fiecare a scapat, in cata vreme a sezut, pana s-a racorit holera, nici unul nu a murit de aceasta boala.

Ba inca unii, si mai ales Grigore Crupenschi si Costache Carp, cu rudeniile lor, de-a pururea se aflau si la toata slujba bisericeasca, punand rugaciuni si pentru oamenii de pe mosiile lor si dand milostenii pe la parinti. Si inca si in urma nu s-au aratat nemultumitori catre aceste sfinte lacasuri, ci dupa puterea lor, fiecare a adus daruri, multumind Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, ca i-a pazit cu viata si sanatosi atat pe dansii, cat si pe supusii lor.

MINUNEA A SAPTESPREZECEA

Si nici pe aceasta preaslavita minune pe care invederat a savarsit-o Stapana, inca nu ni se cuvine a o da uitarii. Adica era in Manastirea Neamtului un duhovnic cinstit de neam slovean, anume Iegudiil. Acesta fiind foarte batran, in anul 1847 a orbit desavarsit de amandoi ochii si a fost asa orb vreme de sase ani. Iar intru al saptelea an, fiindca nu avea cine sa-l poarte la biserica totdeauna si sa-i citeasca pravila, el foarte s-a intristat. Si mergand in soborniceasca biserica, si stand inaintea sfintei si facatoarei de minuni icoane a Preasfintei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu, a inceput a plange si a se ruga ei cu credinta neindoita, ca sa-i daruiasca vederea ochilor, pentru ca sa nu mai supere pe altii prin orbirea sa.

Si asa, rugandu-se el in multa vreme, o, preaslavita minune! ca i-a dat vedere inca mai curata decat inainte. Pentru ca fara de ochelari vedea si citea. Si a fost asa vazand si propovaduind minunea Preacuratei Fecioare cu dovedire vazuta de toti pana la sfarsitul sau.

MINUNEA A OPTSPREZECEA

Ispravit-a Preacurata Stapana inca si alta preaslavita minune. Ca in anul 1856, martie 24, fiind zi de sambata, un omusor cam de familie, anume Petru Gheorghiu din satul Oancea, afland vreme cu prilej, a furat o salba care era pusa pentru podoaba din toate zilele la aceasta sfanta icoana. Iar duhovnicul Andronic, eclesiarhul cel mare al manastirii, caruia ii erau incredintate toate odoarele manastirii, stiind ca salba in vremea cantarii utreniei a fost si vazand ca in vremea dumnezeiestii liturghii nu este, a inceput a cauta peste tot locul. Si indata, a si pus rugaciuni de cerere pentru vrajmasi in soborniceasca biserica. Si spre praznicul Bunei Vestiri, duminica, in vremea privegherii, a mers in biserica Bunei Vestiri, ce este sub clopotnita, in dumnezeiescul altar. Si acolo a plans neincetat intreband ganditor pe Preacurata Stapana ca in ce chip a lasat pe asemenea indraznet de a luat salba de la gatul Preacuratei sfintiei sale, nestiind eclesiarhul cum ca a luat-o acel Petru.

Apoi in vremea dumnezeiestii liturghii, a rugat pe toti preotii ce au liturghisit, ca sa scoata particica de cerere si pentru vrajmasi. Si el insusi iarasi neincetat plangea si tanguindu-se intreba pe Preacurata Stapana, ca ce fel de zi de bucurie a toata lumea este ziua Bunei Vestiri, cand el se afla intru nemangaiata mahnire. Ca precum au luat salba, asemenea puteau sa ia si alte odoare, fiindca cine socotea ca acel Petru sa faca acea paganeasca fapta. Deci asa el tanguindu-se si rugandu-se, cand a mers seara la cantarea vecerniei, iata ca s-a aflat salba lepadata intr-un dulap, in dumnezeiescul altar. Iar eclesiarhul cel mare, vazand salba, si stiind ca pe acolo a cautat de multe ori, a zis catre vesmantarul sau: „Ia salba si o pune la sfanta icoana”. Si totodata ca numaidecat sa se puna rugaciuni de multumire pentru ca s-a aflat si de cerere ca numaidecat Preacurata Stapana sa-i arate cine este si acel ce a facut aceasta fapta, fagaduindu-se ca voieste numai sa-l stie, si indata il iarta.

Deci luni dimineata, eclesiarhul cel mare s-a dus la Targul Neamtului ca sa aduca niste ceara pentru lumanari, iar seara in vremea cantarii Pavecernitei celei mari, fiind tot soborul adunat, a intrat acel Petru Gheorghiu in soborniceasca biserica. Si drept prin mijloc mergand, cand a ajuns inaintea sfintei si facatoarei de minuni icoane, indata a smucit salba de la gatul Maicii Domnului. Si iesindu-si din minte, a inceput a o rupe bucati in fata soborului. Si asa a iesit din biserica cu dansa in maini si multime de margaritare si margean a prapadit. Si vreo cateva cruciulite cu diamante, dintre care s-au aflat vreo doua prin glod inaintea chelariei pentru vin de un monah Galaction. Iar el, mergand cu salba asa rupta in maini, a dat-o unui paraeclesiarh Ierotei, ca sa o dea eclesiarhului celui mare cand va veni.

Deci, eclesiarhul cel mare venind si vazand salba rupta si afland cine a facut aceasta fapta, a hotarat, dupa cuvantul cel dintai, cum ca il iarta, pentru ca el numai atat a voit ca sa stie cine este cel ce a facut aceasta fapta. Si judecata nu cere asupra lui de la nimeni. Insa Preacurata Stapana tot nu l-a lasat in pace, caci el mai tare pierzandu-si mintea, a luat o traista in spate si mergand spre orasul Iasi, prin glod, povestea la toti cu cati vorbea, cum ca el altceva nu a facut, fara numai ca a luat o salba de la Maica Domnului. Asemenea, mergand si la Preasfintitul Mitropolit chir Sofronie si cazand inaintea lui, i-a spus ca el altceva nu a facut, fara numai salba a luat de la Maica Domnului. Si asa spunand el la multi vreme ca de cinci saptamani de zile, l-a vazut un boier Codrescu, prieten al sau, si fiindu-i jale, l-a luat in trasura ca sa-l aduca la manastire. Si el venind pana in Targu-Frumos, a sarit din trasura si iarasi umbland ca un indracit pe uliti, a inceput a spune aceleasi. Apoi de acolo a mers la Manastirea Rasca si prin alti prieteni ai sai, a fost adus in Manastirea Neamtului, care au mers impreuna cu monahul Anatolie, tipicarul manastirii, si au rugat pe eclesiarhul cel mare ca sa-i citeasca vreo rugaciune si sa-l ierte, dupa cum se si fagaduise.

Si asa, eclesiarhul cel mare, vazand afara pe acel Petru, l-a luat de mana si ducandu-l in chilia eclesiarhiei, l-a sfatuit cele de cuviinta si citindu-i rugaciune, l-a iertat desavarsit. Si indata si Preacurata Stapana milostivindu-se, i-a dat iarasi mintea la loc.

Pe acestea toate le-am scris eu, mult pacatosul, in Sfanta Manastire Neamtul in anul 1859.

Andronic duhovnic